Marian Vanghelie rămâne în arest la domiciliu

Marian Vanghelie rămâne în arest la domiciliu

Curtea de Apel București a luat joi în discuție contestația formulată de Marian Vanghelie după ce Tribunalul Capitalei i-a respins, în 3 august, cererea de înlocuire a arestului la domiciliu cu controlul judiciar.

După câteva ore de deliberări, judecătorii Curții de Apel București au respins solicitarea, pe motiv că este nefondată. Decizia este definitivă, astfel că Marian Vanghelie va fi judecat în continuare în arest la domiciliu.

Marian Vanghelie a declarat, înainte ca instanța să se pronunțe, că vrea ca la nașterea copilului său să fie alături de Oana Niculescu Mizil, de aceea le-a cerut procurorilor să înlocuiască arestul la domiciliu cu controlul judiciar.

Primarul suspendat al Sectorului 5 a mai spus că l-a călit viața și a prins curaj, astfel că acum îi este frică „doar de Dumnezeu”. Vanghelie a mai spus că, după ce a văzut că este posibil orice, a ajuns la concluzia că poate trece peste tot ce ar putea să i se întâmple.

Întrebat dacă are emoții pentru nașterea copilului său, Marian Vanghelie a spus: „Emoțiile vin pe parcurs, în momentul când te apropii de eveniment, atunci sunt emoțiile cele mai mari. Ca să fac o glumă, când l-a născut prima soție pe Alexandru, m-am dus la spital și eram cu colegul meu Piedone și sora medicală i l-a pus în brațe lui. La un moment dat începusem să plângem amândoi și sora medicală nu știa cine este tatăl”.

Primarul suspendat al Sectorului 5 a fost eliberat din arest preventiv în 10 iulie și este judecat în arest la domiciliu, în dosarul în care este acuzat de abuz în serviciu, luare de mită și spălare de bani.

Marian Vanghelie a fost trimis în judecată de DNA, în 7 iulie, în dosarul în care este acuzat de fapte de corupție, unele săvârșite prin favorizarea firmelor omului de afaceri Marin Dumitru în atribuirea unor contracte.

În același dosar sunt judecați, sub control judiciar, și omul de afaceri Mircea-Sorin Niculae, pentru complicitate la luare de mită și spălare de bani, Sorin-Ștefan Ciocan, pentru spălare de bani și directorul Economat Sector 5, Laura Ciocan, pentru complicitate la luare de mită și spălare de bani.

De asemenea, procurorii l-au trimis în judecată și pe Marin Dumitru, în stare de libertate, pentru dare de mită.

Conform rechizitoriului procurorilor, în perioada 2006 – 2014, Marian Vanghelie, în calitate de primar al Sectorului 5, ajutat de Mircea-Sorin Niculae și parțial de Laura Ciocan, a cerut și a primit de la Marin Dumitru foloase materiale necuvenite în cuantum de aproximativ 30.403.000 de euro, reprezentând un „comision” de 20% din încasări.

„Aceste foloase au fost pretinse și primite de inculpatul Vanghelie Marian-Daniel pentru a-și exercita atribuțiile de serviciu atât în vederea atribuirii de către Primăria Sectorului 5 și serviciile publice de interes local din subordinea Consiliului local al Sectorului 5, cu nerespectarea prevederilor legale, de contracte de achiziții publice firmelor controlate de omul de afaceri cât și pentru a dispune efectuarea plății lucrărilor aferente acestor contracte (valoarea totală a acestor contracte este de aproximativ 738.019.000 de lei)”, conform procurorilor anticorupție.

Anchetatorii susțin că foloasele necuvenite la care se face referire în rechizitoriu au constat în predarea de sume de bani, încheierea și executarea unor contracte, nejustificate din punct de vedere economic, cu societăți comerciale controlate de către Vanghelie ori în legătură cu care acesta avea un interes personal, în cedarea părților sociale și, implicit, a patrimoniului unei societăți comerciale către persoane indicate de edilul suspendat sau în transferul dreptului de proprietate asupra a două vile către o persoană indicată de Marian Vanghelie.

De asemenea, ar fi fost achitate cheltuieli ale campaniilor electorale, oferite ceasuri, încheiate contracte de sponsorizare cu Primăria Sectorului 5 București, în vederea susținerii financiare a organizării unor manifestări publice ce i-au adus capital electoral lui Marian Vanghelie și ar fi fost achitate sume de bani unor persoane care au întocmit liste cu semnături pentru susținerea unei candidaturi la alegerile europarlamentare.

Mai mult, procurorii au arătat că alte „foloase necuvenite” au constat în: suportarea costurilor unor lucrări de renovare la obiective indicate de Marian Vanghelie, suportarea costurilor de renovare ale unor magazine aparținând unei societăți comerciale, controlată de primarul suspendat, dar și de achitarea costurilor aferente unor petreceri private.

Prejudiciul total cauzat bugetului Sectorului 5, prin activitatea infracțională a lui Vanghelie, este de aproape trei milioane de lei.

În aceeași perioadă, „o parte considerabilă din sumele de bani și din celelalte foloase patrimoniale necuvenite primite drept mită au fost supuse unor ample operațiuni de spălare de bani”, procurorii susținând că au fost utilizate circuite financiare fictive, desfășurate de Vanghelie, Niculae și de Laura și Sorin Ciocan, având rolul de a disimula produsele, obiect al infracțiunilor.

Procurorii anticorupție au dispus disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor față de Adrian Murgoci într-un dosar separat, pentru complicitate la luare de mită și spălare de bani.

Marian Vanghelie este primar al Sectorului 5 din anul 2000, el câștigând alegerile din poziția de candidat al PSD. El a fost membru al acestui partid până în noiembrie 2014, când a fost exclus, alături de Mircea Geoană și Dan Șova, în urma votului Comitetului Executiv Național al PSD. Ulterior, în martie, Vanghelie și Geoană au anunțat înființarea unei noi formațiuni politice – Partidul Social Românesc.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un bărbat dispărut fără urmă în 1998 a fost găsit sechestrat în grajdul vecinului său
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Noi ajutoare pentru români! Ministrul Muncii a anunțat două proiecte în valoare de 85 de...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"M-am trezit chemată la criminalistică, înțelegeți ce spun?". Claudia Pătrășcanu reacționează după ce fosta ei...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Magicianul american David Copperfield, acuzat de abuz sexual de 16 femei
×